Uităm prea des că nu timpul este cel cu care trebuie să ne întrecem...ne-a învins de mult timpul... Să ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...să ne întrecem cu fuga de toate... Vrem să trăim şi, paradoxal, ne grăbim spre "ieşire" fără să observăm că avem motive să ne oprim "un timp"... Să ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a simţi un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a ne certa şi apoi a ne împăca, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndrăgosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru mărunt, dar pe care îl iubim atât... Să ne oprim pentru ceea ce ar putea părea prea firesc: să trăim într-adevăr ..